Skip to main content

When Diaspora meets Pandemic


Remus Gabriel Anghel is Senior Researcher at the Romanian Institute for Research on National Minorities, Cluj, Romania. His latest book is Transnational return and Social Change. Hierarchies Identities and Ideas.  Anghel R., Fauser M. and P. Boccagni (eds.) London: Anthem Press. 2019.

[This post is also published in Romanian in continuation]

Magda Toporan[1], a Romanian migrant woman living in Italy, went viral. On the 10th of March, she posted an S.O.S. video on Facebook. She is in her 50s and went to Italy to work as a live-in caregiver for an elderly person. The media showed her in despair. The Italian woman for whom she worked passed away and her daughter told Magda she will have a few days of housing after which she should go. Housing was tied to the contract and by losing her employment, Magda also lost her accommodation. Normally, she would go for another contract or return safely home to Romania looking for other job offers. But these are not normal times.

Magda was facing a situation to go literally on the street in a country facing the pandemic. Italy was under lockdown and no trip back to Romania was possible. As many migrant women in Italy with no social support, she had no place to go. She was trapped. The case of Magda Toporan draws attention to the vulnerable situation of many Romanian migrants there, many people with short term contracts aiming to return home, or people who lost their jobs and did not know what to do. For Magda, some Romanian migrants in Italy mobilised and found her accommodation for as long as lockdown continues.  But similar situations occurred in the case of many other Romanians in the Peninsula, who aimed to return during the pandemic.

Fearing the pandemic, people in Romania panicked that a wave of Romanian immigrants will return to the country from Italy and the rest of Europe and will spread the disease. And it is not only that. The perspective of the coming Easter, when many of the 3.5 million Romanian emigrants in Europe visit their families every year, is at the moment regarded with great concern by authorities who fear that this year many will come. What could be a celebration for everyone, visiting parents and relatives for the Easter, could turn into a nightmare.

The pandemic spread in Italy and the images from the overwhelmed Milan hospitals started to circulate through news channels worldwide. More and more voices in the Romanian society expressed fears of the spread to Romania via Romanian migrants living there aiming to escape the disease. Indeed such fears exist. In the last twenty years, Italy became a prime destination of Romanian emigrants with no less than 1.2 million people living there and there are also a few thousand Italians living in Romania. Social and economic ties and the mobility between the two countries are unique in Europe. Until December 2019, there were no less than 180 flights[2] and a very large number of buses travelling between Italy and Romania every week. High circulation between the two countries was at its highest level before March this year.

The first cases of infected people in Romania were returnees from Italy to the Western part of the country and since then many of the newly discovered cases were related to tourism, migrants or people who came from Italy. In an analysis realised recently by Mad Intelligence [3], there resulted that virus spread from several country-sources: Italy, Germany, UK, Israel and Poland. Out of these, spread from Italy had a wider distribution on the whole Romanian territory.

Bucharest, the capital city of 2.5 million was influenced by arrivals from Israel, Germany, UK and Italy. A similar study conducted by a group of researchers from the University of Bucharest stresses that the disease came to the country along the main migration corridors[4]: Italy, followed by other main countries of destination for the Romanian migrants. In any case, Italy is the source country that was mostly debated over in Romania. The media in this period of time used information from Facebook pages of Romanian immigrants. Rather than producing a clear picture of the behaviours and difficulties Romanians experienced in Italy, it initially had a fear-inducing tone drawing attention to the danger they represent. When Lombardy went under lockdown, some Romanians in Milan said on Facebook that all their Romanian neighbours rushed to Romania to escape the epidemic. Talks on public responsibility of immigrants usually followed, blaming “Italians” (i.e., Romanians in Italy) for the spread of the disease and lack of solidarity, civic and personal responsibility for those left behind and fellow Romanians.

This created a public fear in which Romanian migrants in Italy and the Romanian Diaspora in general, were seen as a threat to the country. There were recalled those cases where returnees did not followed the rules implemented by Romanian institutions to limit the virus spread (such as not observing self-quarantine rules), that they declared false areas of travel when entering Romania, in order to elude quarantine policies. After the state of emergency was declared in the country, Romanian authorities advised Romanians abroad to not return.

On the other hand many Romanians in Italy argued that many do not believe in the Romanian health care system, that despite the difficult situation in Italy, it is better and safer to remain in Italy than to return to Romania. Such critical opinions and a general lack of trust in the country’s institutions is a more general attitude among Romanian migrants in Western Europe. If this is so in general, why and how are Romanian migrants returning to Romania, knowing that, in the case of the epidemic there, they will have to be treated in Romania?

When Romania was getting outside of forty years of dictatorship into the transition period, and the living standards were falling, Italy experienced strong economic growth, making it one of the richest countries in the world. I conducted research in those years with Romanians from the northern part of the country who migrated to Milan.[5] For them, coming back home to Romania was a period of obtaining high-esteem from those left behind. Relatives and friends were usually receiving gifts and funds. Italian was spoken on the Romanian streets, fancy cars and fashion clothes were displayed. Being or coming from Italy was a matter of great pride. Over the years such relations changed slightly, but migrants in Italy were still regarded as having a higher prestige than those who did not migrate.

The pandemic signals a shift in how these migrants are now perceived in Romania. During the quarantine, Italy offered protection mainly for those having long-term contract; it was less clear what will happen to those without contracts and legal residence. Similar to the case of Magda Toporan, many other Romanians were trapped in vulnerable conditions, with temporary contracts or no contracts at all, looking for a shelter or a way back home to Romania.  For those settled there, however, there was no apparent reason to return to Romania, given the wide difference in the quality of health care between the two countries, or at least what they perceived to be a high-quality healthcare system. During my fieldwork I recorded people who preferred bringing their parents to hospitals and medical treatment in Italy and expressing deep lack of trust on everything going on in Romania. But for people like Magda Toporan, the situation looked grim. No wonder then that very many, losing or fearing to lose the jobs and with no unemployment benefits, aimed at rushing back to Romania.

We are no longer wished for bringing candies for children, expensive perfumes for ladies, or pay your debts… We are zombies who infect you and kill you..

As another Romanian migrant in Italy[6], Daniela Dumitrașcu, sarcastically mentioned, “We are no longer wished for bringing candies for children, expensive perfumes for ladies, or pay your debts… We are zombies who infect you and kill you..”, pointed towards the desperate situation of thousands of migrants, who had to run.

The borders of Europe were gradually closing these days as the disease spreads. After Italy declared nation-wide quarantine, Czechia and Hungary declared their borders closed. Bulgaria and Serbia followed, denying access of foreign citizens willing to enter their territories. As the pandemic accelerates and with it the world learns about its effects, countries are recalling their citizens to return, dispatching special foreign officers, setting up special green lines, organising return to collaborating with commercial airlines to ‘get them home’. As a result of the two countries closing borders to non citizens, an estimated six thousand Romanians were trapped between the Austrian and Hungarian borders. Due to the intervention of the Romanian government they returned through a special corridor on the Hungarian territory. Many more followed the next day. The pandemic is likely to change the way of life in Europe at least for a certain period of time. What the case of Romanian migrants in Italy and in Europe additionally shows is that new borders seem to be erected within nations and between people as well, between those deemed responsible for spreading the disease and those considered to be its victims.






[5] Anghel, Remus Gabriel, 2013. Romanian in Western Europe. Migration, Status Dilemmas and Transnational Connections, Lanham: Rowman and Littlefield (Lexington Books).



Cand diaspora se întâlnește cu pandemia

Remus Gabriel Anghel este cercetator al Institutul pentru studierea problemelor minoritatilor nationale, Cluj, Romania. Ultima sa carte este Transnational return and Social Change. Hierarchies Identities and Ideas.  Anghel R., Fauser M. and P. Boccagni (eds.) London: Anthem Press. 2019.

Zilele trecute media românească a relatat cazul Magdei Toporan[1], o migrantă româncă în Italia. În data de 10 martie aceasta a postat un mesaj de ajutor pe facebook în care descria situație ei disperată. Femeia îngrijea în Italia pentru o persoană în vârstă care a decedat. Fata persoanei respective i-a spus că mai putea să stea doar câteva zile în locuința în care stătuse până atunci, după care va trebui să plece. Locuința era condiționată de munca de îngrijire pe care o avea, iar în lipsa contractului trebuia să plece. În mod normal în astfel de situații femeile migrante caută alte contracte de muncă de îngrijire sau se întorc pentru o perioadă în România. Doar că nu mai trăim vremuri normale.

Magda Toporan ajungea pe străzi într-o țară care înfrunta pandemia. Italia intra în carantină iar întoarcerea în România devenea imposibilă. Nu avea cunoscuți sau rude la care să apeleze, era singură. Acest caz ne aduce în atenție cazul multor migranți români aflați în situație precară, a celor cu contracte temporare sau a celor care și-au pierdut locurile de muncă în contextual epidemiei. Din fericire, pentru Magda Toporan mai mulți conaționali din Italia s-au mobilizat și au reușit să îi găsească un loc de stat măcar până când trece perioada dificilă. Dar astfel de situații s-au întâmplat în cazul multora, care, în situația excepțională de acuma, au dorit să se întoarcă în țară.

Frica de pandemie care s-a extins în România a fost alimentată și de temerea că foarte mulți migranți români se întorc și aduc boala cu ei. După intrarea Italiei în criză acum este cazul Spaniei, unde pandemia ia proporții de la o zi la alta. În plus, Paștele de anul acesta dă fiori reci autorităților care se gândesc deja că mulți din cei 3,5 milioane de români din Europa vor dori să se întoarcă și să își vadă, ca în fiecare an, părinții și rudele. Ceea ce a fost întotdeauna o sărbătoare și un prilej de bucurie poate deveni un coșmar.

Pandemia care s-a răspândit în Italia și imaginile din spitalele milaneze, sau șirul de camioane militare cărând morți, au făcut înconjurul lumii. Din ce în ce mai multe voci din societatea românească atrag atenția că boala se va răspândi în România prin intermediul migranților români și vom putea ajunge și la noi în situații similare. Unele temeri nu sunt neîntemeiate. În ultimii douăzeci de ani Italia a fost principala destinație a românilor în Europa, mai mult de 1,2 milioane de persoane trăind acolo. De asemenea, mai multe mii de italieni trăiesc în România. Legăturile economice și sociale precum și mobilitatea care leagă cele două țări sunt unice în Europa. Până în decembrie existau 180 de zboruri[2] și un număr foarte mare de curse săptămânale. Circulația dintre cele două țări era la cel mai înalt nivel, până în martie anul acesta.

Primele cazuri de persoane infectate din vestul țării au fost legate de această mobilitate. De atunci foarte multe alte cazuri au fost pe această relație, în care virusul a fost adus fie de turiști, migranți, sau persoane care veneau din Italia. Într-o analiză realizată de către Mad Intelligence [3] a reieșit faptul că pandemia s-a răspândit dinspre câteva țări-sursă: Italia, Germania, Marea Britanie, Israel și Polonia. Răspândirea dinspre Italia a avut o distribuție mai mare pe teritoriul țării. Răspândirea din București a fost prin intermediul sosirilor din Israel, Germania, Marea Britanie, și Italia. Un studiu similar a fost realizat de către un grup de cercetători de la universitatea din București și a arătat faptul că virusul a pătruns în România de-a lungul coridoarelor de migrație externă[4]: Italia, urmată de alte țări de destinație ale migranților români. În orice caz, cazul Italiei în calitate de țară-sursă a virusului a fost extrem de dezbătut, iar media românească a utilizat adesea paginile de facebook ale migranților români pentru a exemplifica realitatea dură din peninsulă. Adesea însă a primat și primează un ton de frică, de înțeles de altfel, în care apare teama față de migranții români, punând într-un plan secundar  dificultățile acestora sau faptul că nu au de ales și trebuie să se întoarcă.

Atunci când Lombardia a intrat în carantină, unii migranți români din Milano au declarat pe facebook că toți vecinii lor au fugit către România ca să scape de epidemie. Au urmat discursuri publice despre responsabilitatea migranților români, făcându-i vinovați adesea pentru răspândirea virusului și lipsa de solidaritate față de cei rămași acasă în România. Se creează astfel o frică publică în care migranții români din Italia și diaspora în general sunt văzuți ca o amenințare pentru țară. Au fost amintite cazurile în care aceștia nu au urmat instrucțiunile date de către autoritățile române pentru a limita epidemia (precum carantina și izolarea la domiciliu), faptul că au declarat destinații false de călătorie când au intrat în țară (tot pentru a evita carantina și auto-izolarea) sau că nu au declarat că au fost în străinătate atunci când au fost la medic. După ce s-a decretat starea de urgență, românii au fost sfătuiți în repetate rânduri să nu revină în țară.

Pe de altă parte, români din Italia argumentau recent faptul că ei nu au încredere în calitatea sistemului românesc de sănătate și că în ciuda situației dificile din Italia pentru ei este mai bine și mai sigur să rămână acolo. Asemenea viziuni critice și o lipsă de încredere generală în instituțiile românești sunt atitudini des întâlnite printre migranții români. Și dacă aceasta este atât de generalizată, de ce și cum se întorc în România știind bine că, atunci când pandemia se va extinde, vor putea fi tratați într-un sistem în care nu au încredere?

Istoria acestei neîncrederi are vechimea ei. După anii ’90, atunci când România tocmai experimenta tranziția după 40 de ani de comunism și dictatură, iar nivelul de trai scădea abrupt de la o zi la alta, Italia a cunoscut o creștere economică de invidiat în urma căreia a devenit una dintre țările bogate ale lumii. Încă de atunci românii au putut compara și ierarhiza instituțiile celor două țări. În acea perioadă am studiat migrația românilor din nordul țării către Milano.[5] Pentru ei, și întoarcerea acasă era o perioadă de revedere cu cei dragi și în care erau priviți cu admirație de cei rămași acasă. În mod categoric, migrația aducea prestigiu social. În localități din țară limba italiană era vorbită pe stradă de „italieni” (migranți români în Italia) care afișau „haine de firmă” și mașini noi. Rudele și prietenii primeau cadouri și bani. Să fii venit din Italia era o realizare importantă. De-a lungul anilor, aceste relații s-au mai schimbat iar imaginea Italiei ca țară-minune s-a mai atenuat, dar migranții români se bucură în continuare de prestigiu ridicat.

Nu mai suntem ăia care vă aducem saci întregi de dulciuri la copii, nu mai suntem ăia care vă aducem poșete de firmă și parfumuri scumpe la doamne, nu mai suntem ăia care vin și vă plătesc datoriile la chioșc și magazin… Nu! Acuma suntem ăia, zombi, care vă infectează și vă omoară!

Pandemia semnalizează o schimbare a modului în care migranții sunt priviți acuma în România. După cum povestea sarcastic o altă migrantă în Italia, Daniela Dumitrașcu, „Nu mai suntem ăia care vă aducem saci întregi de dulciuri la copii, nu mai suntem ăia care vă aducem poșete de firmă și parfumuri scumpe la doamne, nu mai suntem ăia care vin și vă plătesc datoriile la chioșc și magazin… Nu! Acuma suntem ăia, zombi, care vă infectează și vă omoară!”, discutând în context situația disperată a multora care trebuia să fugă din Italia.

În timpul carantinei, Italia oferă protecție în special celor care sunt rezidenți acolo și/sau au contracte pe termen lung. Este mai puțin clar ce se întâmplă cu cei cu contracte temporare și/sau informale. La fel cazului Magdei Toporan, mulți alți migranți erau în situații vulnerabile, având contracte limitate sau muncind fără contracte, fiind în căutarea unei întoarceri în România sau a unui loc unde să stea până când trece criza. Pentru cei sedentarizați în Italia însă, nu exista nici un motiv urgent sau necesar să vină în România ținând cont de diferența dintre modurile în care cele două sisteme de sănătate sunt percepute. În timpul cercetării de teren pe care am realizat-o, am auzit de cazuri a unor persoane care își duceau părinții pentru a fi tratați în sistemul de sănătate italian. Dar pentru oameni precum Magda Toporan, situația era fără ieșire. Și nu e de mirare că mulți, pierzându-și slujbele, sau fiindu-le frică de situația, și fără asigurări asupra situației viitoare, s-a grăbit să ajungă acasă.

Frontierele Europei se închid treptat. După ce Italia a declarat carantina la nivel național, Cehia și Ungaria au închis granițele. Bulgaria și Serbia au urmat. Pe măsură ce pandemia devine din ce în ce mai avansată și lumea vede efectele, dinamica și dimensiunile ei, țările își cheamă înapoi cetățenii. Mobilizează instituțiile proprii, stabilesc linii verzi speciale, și organizează aducerea propriilor cetățeni inclusiv prin colaborarea cu companii aviatice. În ultimele zile mai multe mii de cetățeni români au fost blocați la granița Austriei cu Ungaria. Datorită intervenției guvernului român aceștia au putut sosi prin intermediul unui coridor pe teritoriul Ungariei. Mulți au urmat în zilele viitoare. Pandemia va schimba, probabil, modul de viață din Europa cel puțin pentru o perioadă de timp. Dar, ceea ce arată cazul migranților români din Italia și Europa este că noi granițe se ridică nu numai între țări, cât și între oameni în interiorul acelorași țări între cei considerați responsabili pentru răspândirea bolii și victimele acesteia.





[5] Anghel, Remus Gabriel, 2013. Romanian in Western Europe. Migration, Status Dilemmas and Transnational Connections, Lanham: Rowman and Littlefield (Lexington Books).